Tot ce ai luat pentru ei- credeai că ne faci un bine; ei
noi noi noi noi nu gândim în urma noastră la cum să
scuturăm pleava de pe crepuscul noi nu ne împărțim unul
altuia pe noi: e o inocență a trupurilor care nu vin
niciodată împreună indiferent cât de amară e ziua și seara
de roșie și dimineața de nouă.

Indiferent, e o inocență prin platforma formelor noastre
neîncepute e o inocență a zidurilor care nu cad sub viață
sau peste sau nu sau peste sau nu- tot ce ai luat pentru ei
și nu ai pus o geană de somn la alarma minutelor care se
scurg între secunde: tu nu o să pleci niciodată.

Tot ce face să crească polul nostru de gumă tot ce face
să ne întindem mai mult decât brațele apucă prin firele lor
romantice: tu n-o pleci niciodată; tot ce face aici să fie
polul nostru de gumă e o inocență a formelor laolaltă,
e inocența pieptului care ascunde înăuntru huruitul etern al
lumii și nu se îndepărtează de stelele albastre decât cu
anii care îngroapă în ei tot veacul de iluzii

pentru care fapt huruitul se strică pentru care fapt huruitul
își soarbe copiii și-și cheamă mamele: tot ce ai luat pentru
ei- credeai că poți umple pereții doar cu noi doar cu noi.