Mă duc și mă duc ca frunza de nuc.
La poartă stăpânii așteptă.
Și ca un năuc eu spun că mă duc
Din lumea aceasta-n cealaltă.

Și iar m-aș duce și tot așa,
Însă ceva mă sugrumă,
Mă strânge de mână și de colea
De sub coasta mea bună.

De aceea îți spun femeie că plec.
Mi se pare că tu de ai ști
Mă vei întoarce fără de vrere
Și chiar de nu voi mai fi.

Mă duc și mă duc, dar iar am să vin
Să te petrec, să te iubesc,
Cu o lumânare și-o cană de vin,
Cu colivă și sânge domnesc.