Pășesc încet pe-aleea întristării
Către-un suflet în uitare rătăcit,
Căutând necontenit pe-al său iubit
Pe faldurile stihului cântării.

Cântat venit pe aripi de chemare,
Coboară din văzduh, galeș spre mine,
Mă-nvăluie cu amăgiri caline,
Ascunse în pretexte dulci-amare.

Iau loc pe-o bancă scăldată-n optimism,
Acum îmi lepăd singurătatea grea,
Să plângă-n gol inimioara-mi nu mai vrea,
E obosită de-atâta pesimism.

Te-aștept zâmbitoare încă o dată,
Cufundată-n sublimul parfum de tei,
Desăvârșit cadou din partea soartei
L-apus de existență agitată.