tată...
timpul tău nu a fost pentru mine
decât gânduri și speranțe răsucite
după sufletul meu de copil:

"poate astăzi!...poate..."

îmi amintesc cum îmi străluceau ochii tată
de fiecare dată - până am uitat că îi mai am

te revăd și acum!
grăbit - nu mie - nu știu cui ți-ai trăit viața
nici măcar ție nu ți-a aparținut - lumii și gurii ei
deci...nu ai trăit deloc

"poate..."
și-mi răsucesc acum după suflet un gând de femeie
TATÃÃÃ!!!

și țip
și țip
și-ți iau sufletul în palme
suflu peste el de trei ori
presar toate lacrimile mele
de fericirea ta
de dorul tău...
de revederea ta

și acum te văd tată!
înalt cu haine mereu frumoase - îți ședea bine în haine verzi,
dar mereu te-am văzut mai înalt decât erai...

îl sărut adânc...sufletul - până ajung la primul meu scâncet de prunc

parcă totuși acum tresari
nu mie, dar tresari!
da, tată...e tot fată ca și mine, doar că acum nu e "din păcate"
e din iubire tată!

are ochii mari și negri - mie mi-s cei mai minunați ochii din lume
sunt ca două mure rupte din sufletul timpului
pare că în spatele lor se ascunde totul
și toată frumusețea lumii...

da Tată...mai ai o șansă - a ta !!!
pentru mine s-au încheiat
socotelile

zâmbești???
cât de frumos știi tu să zâmbești tată
și cât de liniștitor mi-ar fi fost...în pașii mei către astăzi

ia-o în brațe și privește-o bine
e ceea ce ai pierdut în aproape o viață de om
când în brațele tale stătea tăcerea și trecerea...
eu oricum te-am dus cu mine
în toate clipele mele,
cu toți pașii mei
și ți-am arătat cum cresc eu mare...Tată!