Lacrimi albastre




De ce plâng?
Pentru că piatra istovită de timp
mi-a uitat numele
și semnul nostru l-a uitat
Când eram tânăr
liniștea pietrei îmi mângâia sufletul
apropiindu-mă de frunze și de raze
și de linul apei dulci ca o floare de salcâm
Atunci am văzut pentru prima dată
zborul migrator al cocorului
Aripile grele atotcuprinzătoare
au dezvelit cerul îmblânzindu-l
și din calmul nefiresc de albastru
am sorbit cu toți porii mei dilatați
nemaiuitându-mă înapoi niciodată
Acum plâng cu lacrimi încă albastre
și încă sperând
acum cănd timpul a zdrobit liniștea
înstrăinându-mă