tăcerea în care m-am cufundat
plin de gânduri încă nerostite
îmi rodea câte puțin din
marginea de jos a umbrei
și n-aș fi știut dacă
nu-mi simțeam tălpile
mai grele decât ieri...

timpul rânduit în bătătura
de sub piele
număra invers...
atunci mi-am adus aminte
de ouăle puse la păstrat
de bunica în sacul cu făină
și cum număra...douăsprezece...
ba nu, șapte...șapte zile
mai sunt până la lăsatul secului...
primul cuibar din anul ăsta.

înăuntrul meu o zbatere și
câteva întrebări rămase pe care
n-am apucat să i-le mai pun...

nicio privire nicio altă trecere

umbra singurul martor al trecerii
cârcotea lungită pe iarba cu firul
ascuțit pe soare

sub cerul obosit de-atâta liniște
doar un orizont cârpit pe la colțuri
și un zbor sec...

a început să-mi fie frică știu tremur
ca o dimineață iarna...

înăuntrul meu e cald nu se întâmplă nimic
îmi pipăi fruntea și iar tremur

nu-i bai...mă sprijin de zi
și plec mai departe
oricum mâine nu mă mai întorc...