mi-e frică
știi, așa cum te cuprinde un vârtej pe sub tălpi și te înghite
picătură cu picătură
și tu îi simți aproape mâinile
(nu știi sigur dacă are, da' tu le simți)
agitând în sufletul tău ritmul bătăii
nu, nu e ca atunci când mă atingi și mă faci să râd
mi-e frică
parcă e mereu cineva lângă mine și mă urmărește
cu ochii aproape scoși din carapace
și cu tălpile ce calcă poate prea atent
cât să îmi dau seama că-i acolo
și așteaptă să alunec
să-mi cadă piciorul în lumea de dincolo
și să rămân agățată doar de ideea că el, cineva,
e acolo ca să mă salveze

dar nu, nu
știi, simt cum mă prinde de mână
și-acum mă ghidează
salvează-mă, salvează-mă

uite, asta-i casa în care visam să stăm împreună
să ne creștem o viață la umbra pomului
să nu ne fie niciodată frică
să nu ne ascundem niciodată sub pat de frica morții
să nu murim și să ne urâțim
și uite-mă cum trec pe lângă tot
și nu mă opresc
mă-ntreb cât mai e până la groapa aia unde cineva
se va preface că mă va salva

mi-e frică, știi
pumnii în care-mi țin amintirile au înghețat
și noi suntem sub pat tremurând de frica luminii