Cu lama tai venele moi
Venele copacului etern
Esența vieții și a morții
Frunzele negre se lovesc strident
Întind mâna să le apuc
Dar se sfărâmă în palmă

Palma cea mare ce susține pământul
Mă gândess..dacă se supără
Ne zguduie și vom cădea
Ca stropii de apă ce se izbesc de asfalt

Noaptea se lasă încet
Ramurile se lovesc strident
De peretele inimii
Inima e bolnavă de dragoste
Și vede negru în jurul ei

Roșul și negrul se împletesc
Ca rădăcinile venoase ce străpung pământul
Săracul pământ împuns în mii de locuri
Mă mir că ne suportă..
Ca mii de furnici.. noi pătrundem în toate locurile
Însă, din păcato-fericire noi
Nu suntem ca furnicile...
Nici atât de harnici și devotați
Nici atât de efemeri...
Nuuu..în niciun caz atât de efemeri
Trăim cu trei zile în plus și mereu la 200 km/h.