Sunt gândul curat,
născut
din spuma cuvintelor
plămădite de tine
sub luciul stelelor,
pe care-ntr-o zi
l-ai părăsit
și te-ai pitit
dup-o amorfă piatră.

Timid și trist
gândul
în jurul lui privește
sperând că te vede
dar, ceața-l orbește
cu roua clipelor
ce-n lacrimi curgând
pe trupul de gând
cu dalta de dor conturat.

Se topește subtil,
flămând
de-a ta hrană- cuvânt
și-ncet, încet,
își gătește mormânt
printre luceferi cântând:
adio, iubire,
adio, cuvânt,
sunt doar un gând
adormit în mormânt.