E o dimineață verde.
Copacii îmi cântă un vers, înebunesc, sunt aiurită și-mi vine să dorm,
M-apasă tăcerea și mințile-mi pulsează!
Alungă-mă sau alături de mine visează.
E dimineață rece, încă văd Luna albastră;
Te văd pe tine cum în oglindă un cuțit spre mine ridici,
Nu ai curaj, dispari asemeni unui mormânt înzăpezit, lăsat în vânt,
Asemeni unui dezastru.
Ucide-mă sau lasă-mă să văd un prim apus.
Știu, ai vânat un gând sihastru;
Nu e ușor, pentru un nemuritor albastru..
E dimineață verde, vocile-mi strigă din răsputeri
Să mă eliberezi din cușca de ederă uscată.
Același mormânt, lăsat în depărtare.
Aceeași existență sfâșiată de mințile ce-mi dau uitare.