Ce transformă omul în poet,
O viață-n măsluiri de rime,
Pierdută fără un regret -
Căutând muze mintea să-i anime.

I-aduce versul oare fericirea
Ce realitatea zilei i-o răpește,
Sau prinde-n el subtil nedumerirea
Menirii ce nu și-o găsește,

Gelos fiind pe tot ce-l înconjoară,
Pe fericiți, pe cei nepăsători,
Pe cei ce poezia nu-nfioară,
Uitând că-n lume mai răsar și flori.

Singur la masa lui de scris -
Acolo viața își trăiește,
E lumea lui, un paradis,
Unde încet se regăsește,

Uitând de tot ce-l înconjoară,
De fericiți, de cei nepăsători,
De cei ce poezia nu-nfioară,
De cerul lui mereu brăzdat de nori.

Înghesuie-n trei versuri
Ce-ncape-ntr-un roman,
Și câte mii de visuri
Trăiește într-un an.