Fermecată s-a așezat în palma mea,
Nimic din ce-i spuneam n-o supăra,
O vrajă parcă jalnic o prindea.
Cu cât eram mai rău, ea tot spera!

Fantastic foc în suflet îi zbura,
Eram vrăjit de-atâta calm, putere… ce avea.
Ca un copil, mai multe parc-aș murmura,
Să fiu cu ea de-acuma, nu aievea.

Mieros, stau mii de ciocârlii la rând,
Așteaptă… simplu ca să-mi cânte!
Eu să le zic povești fumând,
Ele… tăcute, proaste… să m-asculte.

Nu! Nu m-am lăsat de-o pană dus!
Sunt tot fanaticul cu lacrimi, cel distrus.