Iubito, lacrimile tale sunt dulci
Ca primăvara topirea de fulgi,
Ca topirea-n aortă a sângelui meu
De muzica pieptului tău.
Când mergem de mână
Pe iarba nou așternută
Și-ți simt zvâcnirea din palmă
Chiar iarba ascultă, mută!
Delirul ei îl uit...
Iubito, când cu scântei
Din ochii tăi
Arterele mele le-aprinzi,
Inima mea explodează
În mii de picături
și ele se-aștern pe lună,
pe pământ și copac,
pe iarba ce plânge
cu sânge...

Acum în ochii tăi mă topesc
Și-ți simt fiecare pas
lipit pe mine ca mărul copt căzut.
Cu frunzele mele te-ating, te sărut,
Crengile mele cresc veșnic spre tine
Și iarba mea se-ofilește, iubito, fără lacrima ta –
Dulce, precum e primăvara topirea de fulgi!


26 mai 2008