am să mă trec în gălăgie multă
nunți de cuvinte-o să cunun cu mime
și ce dacă sunt de iluzii pline
cuvintele mă vor, mă au, m-ascultă

chiar dacă moartea ochiul mi-l îngheață
tot ele-mi vin, plângând, la căpătâi
cuvintele-ntre toate, mai întâi
m-au smuls și m-au trimis mereu în viață

cu fiecare azi trecând spre mâine
brațele lor, mai tare mă cuprind
iar eu învăț cum să trăiesc murind
aflând înspre cuvinte vin și pâine

în ceara alb-călduță-a lumânării
sau agonia mea către icoană
se află un grăunte, mic de mană
ca o răsplată dulce-a ascultării