Privesc la viață ca prin fereastră

Îmi este frică
după coaja copacului de sticlă să văd
setea frunzelor de toamnă
și-n părul sur al bătrânilor iarnă siberiană

Pe stradă mergând mi-a trebuit
să-mi cadă un picior în crapătură
și mi-am simțit prăbușirea în mormânt
ca imima în descensor accelerat

Nu mai rezist

încep a sădi imaginar toate găurile
cu iarbă și flori
toate traseurile si trecerile subterane din Chisinău
până fac totul verde

și pe fața ta iubito pun viermi
să-i strângi între cutele zâmbetului tău
să țâșnească jet sângele lor în palme
ca să-mi spăl ochii de retina aceasta care patrunde totul
ca undele Rontgen
cum spăl dimineața fața de somn

Zâmbește iubito zâmbește
zâmbește