Zâmbind mereu în suferință
Acesta mi-e odorul
Și să-mi ascund a mea dorință,
Oare, așa-i tot omul?
Să sufere în el, să tacă,
Să plângă în tăcere
Și să iși caute în sine pe dulcea mângâiere?
Eu cel puțin nu am găsit-o,
După o lungă căutare.
Nu c-aș fi vrut, dar, pur și simplu,
Din simpla disperare
De-a ști și eu ce-i fericirea,
De mulți prea lăudată,
Și aș putea să spun de mine că
Mi-a fost chiar furată!
De cine oare?
Căci ce-am făcut, să sufăr întratâta?
Eu aș putea să spun prea bine
Ce-nseamnă suferința!?
Aș da orice, orice mi-ar cere
Oricui ce ar putea
Ca dânsul mie să-mi ofere
Un ceas fericirea.