Cred că e timpul
să beau o stacană de vin,
acum,
cănd încă mai tremură,arsă,
bătrîna frunză pe lujerul viei,
vin nou,
tulbure încă,
să cred că beau din cerul senin
miezul de sînge și lacrimi pierdut
al veciei.

Cred că e timpul să te mîngîi,
frumoaso,
pe umeri și sîni,
cu buzele arse de patimi
ca frunzele-ți,toamnă;
să-ți sorb bruma păcatelor tale
și să mă îmbăt crunt,
să port o iarnă de vise
gustul pelinului...
Mut
să rămînă pămîntul sub pas clătinat,
să mă simt albatros luat de furtună,
să mă ieie văzduhul de suflet copil
acum și-n vecii vecilor, amin...
Că prea frumoasă-i viața-n miez de toamnă,
cînd ard butucii-n jar mocnit
și sub privirea ca de oaie-a lunii,
pulpe de batal se frig
apetisînd pocalele cu vin.



Notă: În amintirea unui telefon tîrziu
dintr-o blîndă noapte de toamnă.