Într-o dragă dimineață,
Se trezi întreaga zare
Că-i scăldată de verdeață,
Și că poartă-n flori visare.

Și strigând spre-nseninare
Florile să își trezescă,
Soarele zâmbind mai tare,
Începu să strălucească.

Prima, se trezi cicoarea,
Din petale fremătând.
Salută vântului boarea
Ce dansa dulce-plăpând.

Iar rochița-rândunicii
Își deschise ochiul mare,
Și privea frunza arnicii
Ce-i ținea...nițel răcoare.

Și zoreaua cea plăpândă
Se gătise-n roză haină,
Pe cînd gura-leului,flămândă,
Roua încerca să-și cearnă.

O cucută-nfumurată
Se grăbea să se întindă,
Ocărând volbura-ncăpățânată
Că-ncerca să o cuprindă:

'- Vai, tu soro,...ești nebună?
Iar ai mai crescut azinoapte,
Și nu ai decât o lună -
Văd că ești pusă pe fapte.'

Clopoțelul de grădină
Le strigă la adunare,
Iară roza - ca regină -
Le ținu o cuvântare:

'- Frați, surori și...voi scaieți!
Astăzi v-am chemat la sfat,
Căci de vreo două dimineți
Veste rea vântul mi-a dat.

Cică-n drumul său pribeag,
Pe când rătăcea zglobiu,
S-a lovit de-al Toamnei prag
Și-acum suflă a pustiu.'

'- Aoleo!'...zise un spin.
'-Oare ce e de făcut?
Chiar de mă numesc pelin,
M-amărăște acest gând.'

Scaiul, tot se inroșise
De atâta-ncrâncenare,
Și în taină se gândise
A porni spre-nsămânțare.

Toți se agitau de zor,
Când regina iarăși zise:
'- Liniște peste răzor!
Fricile sunt interzise.

Eu vă dau un sfat,copii:
Nu vă ofiliți prea iute,
Pân' ce Toamna va sosi,
Să aveți semințe multe.

Mai avem vreme puțină -
Deci să ne rodim de zor,
Iar când Toamna o să vină
Ne-om ascunde sub răzor.'

Astfel zise roza albă
Din petale scuturând,
Și coroana sa cea dalbă
Se pierdu treptat în vânt.

'- Vai!...Regina a murit!'
Zise tremurat cucuta.
'- Cred că toamna a venit,
Și m-apucă iarăși guta.'

'- Dar avem nevoie de-o regină.'
Se stropși și clopoțelul.
'- Să domnească în grădină
Pân' ce-o să coboare gerul.'

'- Bine, bine,...dar pe cine?'
Zise-o floare cu turban.
'- Nu vedeți? Boala ne vine
De la vântul bădăran.'

Și dansând peste grădină,
Vântul le fura petale,
Când deodată...o regină
Înălță suava-i floare.

Era o floare-ntârziată
De crizantemă frez,
Ce-și desfăcu corola toată
Spre-al toamnei crez.

Se liniștise chiar și vântul-
Încremenit fiind de mirare.
Și-apoi...se-acoperii pământul
Cu brumă rece și petale.