nu
nu m-am rătăcit niciodată prin pădurea de beton
aleile sunt sunt închise cu garduri iar stâlpii
îi dau un farmec aparte chiar și când nu ninge

de câte ori ies pe ușă mă încearcă frica
scufiței roșii care-a-nțeles greșit apoi a pornit peste câmp
acum privește îngrozită
la păsările înghețate și cu ochii scoși

la ce bună plecarea își spune avem și în casă un mort
am simțit nevoia de aer tocmai pentru că
fiind încă rezemat de perete
îndoliata venită pentru priveghi l-a întrebat:
- spune-mi, te rog, cât este ceasul?