Am spart oglinda în care am privit
Atâtia ani de-a rândul.
Am spart-o fiindc-am descoperit
Că fericirea e ca vântul :

îi simti din când în când doar adierea,
Te face să te simti ca-n Rai,
Ca mai apoi să-ți simti căderea
Să vezi,să crezi că nimic nu mai ai.

Iar dragostea-ți conduce viața,
N-ai cum să i te-mpotrivești.
Te face să te naști sau te omoară,
Să fii puternic sau să te umilești.

Când priveam tristă în ea,
Oglinda îmi spunea totul.
Acum c-am spart-o,de unde voi afla
în mine cât de mare-i golul?

Dar ah! nici nu-mi mai pasă!
N-am să ramân numai cu cioburi!
N-am să mai cerc a disperarii plasa!
Sunt eu.Sunt singură și nu-mi mai pasă.

De-acum când voi privi-n oglindă
Vedea-voi numai ochii și culoarea lor.
Mă voi gândi doar din clipă-n clipă
La un trecut ce-a fost în doi.