Îmi port tăcută vina ne-ncrederii în mine;
surâd ușor, dar practic mă lupt să birui toate:
și logica ce spune întruna “nu se poate”
și asprul meu principiu de a mă-nchide-n sine.
În fiecare clipă e-o tainică mirare;
când gândul, fără voie, spre tine iar mă duce,
o panică aproape, că inima conduce,
când eu cer rațiune în orice-mprejurare.
E-un farmec fără seamăn și-un cântec în cuvinte
când inima-ți deschisă e-aceea ce le spune.
Și astăzi cred in vise, oricât sunt de nebune,
căci tu îmi dai puterea de-a merge înainte.
În preajma ta și timpul și spațiul se topesc
și sensuri noi descopăr în simplul “te iubesc”.