drumul meu se termină aici, trag linie albă cu panglici la capete și le prind în cuie
adun scândurile putrezite de gânduri și le leg cu sfoară de rafie
bag câlți între ele să nu fugă lacrimile

trenul în gară aduce stindarde dinspre lumile vechi, dinspre timpul pierdut
aburii săi clocotesc în privire și se pierd în pustiul albastru
de unde pașii au uitat să se mai întoarcă

îmi trec peste mâna stângă focul din suflete de ceară, ochii se-nchid pe dinăuntru
iar picioarele se ascund sub luciul pantofilor
de mărime necunoscută

***

îmi arunc la gunoi pielea de ieri și masca tăcută, fracul și ultimul cuvânt