Te uită cum acoperă frunzele huma
haotic, grămadă învelind moartea…
Pe cruci ori pe pietre crește mușchi
ce acoperă sensul epitafului…

Privește cum din sânul bolții,
nadirul împroașcă mărgele,
calde care melancolice
feresc mormintele…

Câte neveste or fi aici,
și câți copii…
Nucii, zvelți își dreg glasul,
ca un semn solemn și tainic…
Poți să-ți lași acasă ceasul
când aicea vii să stai…

La capătul cimitirului așteaptă
gropi, așteaptă pământul…