te-ai împotmolit în gândurile tale și nu ne mai recunoaștem
suntem fantome cu magdalene pe trup
ne îmbrățișăm în soarele diluat
îngerii râd de iubirea noastră fosilizată
gata-gata
în nucul în care am înnoptat marea s-a adunat
ca într-o biserică
unde păsările goale stau în genunchi
vorbind o limbă pe care nu o știm

când s-a încâlcit ziua cu noaptea
am acoperit cu tunica tot ce am văzut
la mijloc
și m-am mirat cu ochii închiși de iubirea tămăduitoare
gata-gata
ne umplem de apă și ne întindem pe țărm
să ne admire cocorii formele de lut și cămășile moarte
lăsând urme de vis englezesc pe nisipul cald






(MINUNEA VA VENI MAI TÂRZIU, ed. Feed Back, Iași, 2011)