am oprit din cântec corul și orchestra la mine în piept
te-am adulmecat
mirosul era de trandafir mort
am fugit să nu prind crustă de mucegai ca textele funebre

lustrele decorative de sus mi-au implantat
lumini agitate pe obrajii bătrâni
nu mai mișcam
în orele în care caii albi ca varul stins aruncă copite
nechează se prefac în fecioare lehuze cu ochii mari
ca genunea și pletele-viespi
ai tresărit sub mototolul de cârpe care au acoperit cu tristețe
forma ta de căluș și ziua pierdută


„iartă-mă, doamne, că nu știu ce fac”


te condamn să stai ca un manechin sub tonele de țărână
să vrei să sângerezi să nu poți striga că ești primul împărat care moare
fără vreo bătălie pierdută
memoriile se vor scrie pe straie cusute cu fir de aur și majuscule
în formă de șolduri legate grămadă sub o fustă de gherghef
de metresă dresată să se miște perfect

la carne se vor aduna muștele să vadă cum putrezesc trandafirii de marcă
nu e o scenă a vieții e o prăvălie a publicului civilizat
vindem lut de firmă lucrăm cu macarale să scoatem trupuri întregi






(MINUNEA VA VENI MAI TÂRZIU, ed. Feed Back, Iași, 2011)