m-am născut cu vocea ei în urechea dreaptă
limbă pământească mustrându-mă dacă scot în lume capul descoperit
,, să nu mai faci asta
când soarele pe care-l poarta fiecare în buzunare( fără să știe)
e mic și fumegând ca o tămâie”
lumânarea pe care o aprindeau doi apostoli când și-au coborât sufletele pe apă
este limba– pădure limba- viespe limba- fluier cu un singur capăt de lume
sau bătrâna care toarce în noi filele unei povești de citit într-o iarnă cu lupi la ferestre
este copilul mutilat care țipă după o mamă- pământ o mamă- apă și o mamă- om
sau fecioara cu spice de grâu împletite în inimă și mai ales
plânsul tomnatic al ciobanului moldovean
încurcat între rădăcini veșnice de salcie



Diana Lorena Þugui