Există o țară în care apa a rămas de cristal,
Clipocind lânga glezna femeilor-muguri
Dezlipite de timp.
Acolo, mânuța unui copil nestatornic
Scrijelește hărți pe inimi neanesteziate,
Și inventează orașe cu nume de pocitanii pe care,
Suveran și suprem, le-a învins.
La hotare trăieste cântecul despre dragoste si destin,
Curcubeul e sfâșiat în tristeți și octombrie,
Răsucite în funii de fado lungi care leagă
,,tinerețea fără batrânețe” de ,,viața fără de moarte”.

Știi? Secretul meu e că – în netimp, câteodată,
alteori într-un timp suspendat -
Aud dimineața în chip de câmp cu flori;

Și apoi…

Cum să ascunzi, cum să nu dai
Fata Morgana unui copil?