atunci când inima nu mai e de mult ce-a fost
și zornăie prin buzunare
atât de plictisitor
încât nu știu dacă e bine să o arunc ca pe-o
minge de handbal în colțul din dreapta sus
al monitorului unde s-a așezat un înger
sau în primul tomberon
(ce-i trebuie lui încă o inimă)
deși profeții au avut timp berechet
niciunul nu mi-a spus
că-l port pe Dumnezeu în pântec
și nu-l voi naște niciodată
trebuie să merg la dezintoxicare
să stau calmă, îmi repet
exact ca săptămâna trecută când în avion
pilotul spunea ca vom ateriza la cea mai propiată destinație
ci nu la cel mai apropiat aeroport
anunțul semăna cu un ignore pe viață
destinația putea fi oriunde
în mine, în tine, pe câmpurile pline de căpșuni
ale lui Beatles, în coastele Mariei
pe turnul Babel, pot urca oricât iarba va crește nepăsătoare
de s-ar fi izbit atunci avionul acela de mine
aș fi înțeles de ce trebuia
să am fixată centura mereu
un exercițiu vocal prenatal fără cuvinte
mi-am amintit
în timp ce amfetamina
alunga și somnul și foamea
și mai ales pe tine care țâșneai artezian
bezmetic bifurcat
acum cobor în catacombele poemului
e cam întuneric dar am o zi pe an când
razele X nu mă topesc
trec de primii șobolani
care bântuiau și în primele versuri
sper că nu v-ați speriat
pânzele de păianjen mi se agață pe cuvintele
care-mi ieșeau involuntar din stomac
mă împotmolesc
am terminat gata final țucahara
echer cu triplu salt
se închid ușile nu mai plouă
trenul stă în gară oprit de nevăistuici
aplauze