Se împlinise vremea leilor...
Sânii mei au ieșit din cetate
să alăpteze
mângâierea care trecuse cercul,se zvârcolise
întrupându-se.

Cărarea a tras pietrele
a închidere.

De mine trupul tău atât de plâns
s-a făcut apoi metaforă verde
în care să porți cireși,zeițe și vrăbii...

Eu n-am avut scăpare,
am pierit în botezul
unei alte religii
strigând înspre tine.