Speranțele cutezătoare au crescut
ca florile de câmp printre mărăcini,
dar coasa îndoielii
nemiloasă peste ele a trecut
și viitorul a rămas ascuns în rădăcini.

De vei zâmbi, vor înflori din nou,
iar glasul inimii mele va răzbate
fericit, îmbrățișând ca un ecou
orizontul ce strălucește
împodobit cu nestemate.

Luceferii trecători, de invidie vor plânge
căzând pe altarul timpului învins
de forța dragostei ce poate ajunge
să cuprindă tot universul,
necuprins.

Și atunci, ținându-ne de mână
vom străbate nepăsători orice vâltoare;
eu îți voi oferi în dar a curcubeului cunună
și recunoștința mea eternă
ce te va îmbrățișa mereu, asemeni razelor de soare.