(După tabloul lui Delacroix)

Întins în somptuosul pat al desfrânării,
Regele, obosit, sau poate dezgustat,
Privește dus pe gânduri, cu aerul blazat,
Femei cu sâni magnifici, în templul decăderii.

Nimic nu-i luminează tristețea din priviri:
Nici vinul sclipitor din mândrele pocale,
Nici dornice femei cu trupurile goale,
Purtând la gât rubine cu mii de străluciri.

Toate-i cerșesc un zâmbet în ochii triști și goi,
Dar el visează o taină grea și sumbră....
Deodată, pe perete se-ntinde ca o umbră,
Mâna divină a judecății de apoi.

Cuvintele dreptății în inimă-l străpung.
Regele brusc tresare și-n jur privește lung....