Ești…doar o rană îngrijită din timp sau un vechi anotimp din Olimp,
Sau doar o durere de trup de care nu vreau să mă rup care îmi sfâșie bucăți de veșmânt precum dinții unui lup, ești…
Copila mea sau doar cea de care îmi leg incurabil iubirea, privirea.
Nu te teme, nu geme și nu-mi spune că sărutul tău nu va mai ajunge la extreme pe gura mea, fii doar cea
Care mă îmbracă-n amintiri de mâine, în firimituri de pâine sau firimituri de glas, am rămas
Cel care numai te scrie și care te învie din propria-ți prezență lipsă, cel care ar vrea să fie
Vechiul anotimp din Olimp, timpul tău fără timp adoptat din răstimp, nu te mint…
Doar te simt și te strig și te învelesc în firimituri de frig când nu mai știu ce să îți zic.