A mai trecut un viscol și o iarnă,
Dorințele in vers de când le-am scris,
Cu frământări ce-n suflete răstoarnă
Zăpezi de dor, pe orice gând nescris.

Pierduta vreme ce-a schimbat natura,
Albind-o cu zăpezi imaculate,
Ne-a așternut în suflete căldura
Și ne-am iubit prin flori pe săturate.

Am presărat ca floarea de cais,
Desprinsă de pe ram în primăvară,
În zori de zi și-n nopțile de vis,
Sărutul meu pe sânu-ți de fecioară.

Iar troienite patimi sub petale,
Ce-au nins alene peste un cuvânt,
Desprinse din poveștile regale,
S-au preschimbat acum în legământ.