Îmi pare colosală a nopții beznă udă
Și vocea monotonă a ploii care plânge,
Al verii trup ce moare sub cerul care curge.

În ritmuri inegale și încă infinite,
Șoptește atmosfera ploioasă și cuminte,
Un rece spus adio spre vara cea fierbinte.

A mai crescut trecutul, mai scade viitorul.
Prezentul ,doar, e clipa ce trece picurat.
Mi-e sufletul în beznă deși profund curat.

Se-ntorc grăbit spre casă, umbre cu umbra lungă
Ce fuge să le-ajungă,
Trecând grăbit pe lângă…

Mai scheaună un câine,
Mai toarce o mașină,
O dâră de lumină grăbită către mâine.