Sub pleoape, aripi nevisate încă,
Se'noadă, ca în jocuri de copii,
Și pentru ce n'a fost, sau ce va fi,
Iubirea noastră parcă-i veșnic muncă.

Inimi perechi și părul ni se-noadă.
E tiranie-n vene de chemări.
Pașii ne fierb, de hotărîri, și-n nări,
De-atâtea stări și simțuri, este coadă.

Ne este dor de "de-ar veni odată",
Ne este somn de parcă am fi treji,
Ne este de pământ, de parcă mieji
Vom fi curând, cum am mai fost vreodată.

Mai mult frumos nu poate să mai fie.
Cenușă'mbrățișată am ajuns.
Nu mai e loc nici de "măcar un plâns",
O dramă ar urma o elegie.

Deci...să murim frumos în amintire,
Nu ca doi soți, dușmani, în tribunal.
Inelele de iarbă, jos pe mal,
Să le lăsăm ca punct, la despărțire!