Iar m-ai uimit cu cerul ăsta violet!...
/ Copilărește, parcă încă zăpăcit de carusel, e creierul, recrutul,
când Doamne!... Prea frumos și prea real e totu-n suflet,
deși-nafara mea prea multe, tragic... și-au dat duhul.... /

Iar mai uimit cu pacea nerostită...
ce ca un mag plin de iubire mă poartă-n nevăzute sfere,
când nici măcar o frunză nu rămâne neiubită,
când nici măcar o boare nu se teme...

Ciclul: Minunea de a fi