noaptea trupul e lipicios
ca o panglică de agățat vise
îți lași hainele peste umflătura întunericului
prima care iese din tine sunt eu
cu stele stinse-n cerul gurii

privești ca și cum aș fi dezgolită de înțelesuri
totul se întâmplă în depărtare acolo unde
mi-e apă să-ți ating învelișurile
faci lumină cu gândul
mă strângi în brațe până nu se mai aud gesturile

mâine vor putrezi toate cuvintele
pe neștiute