Luntre de ceară
mă pogoară
între lumi...
pe valuri de smoală
mă poartă luntrașul
în pântec de jăratec...
O lună orbită
de-ntuneric
cu stelele sparte
veghează scena mută
pe post de reflector...
în vama Tărâmului Uitării
te dezbraci de suflet
și-l lepezi la intrare...
ai voie doar o dată
privirea s-o întorci
să vezi ce lași în urmă;
și după pașii tăi
desculți
ce-aprind cărări de sticlă
se-nchide-o ușă...
gemând, un câine
de granit
'și întinde trupul greu
s-astupe pragul
peste care nu se mai
trece înapoi...