SUNT POETUL...

sunt poetul câmpiei dunărene,
greierii și ciocârlia cântă în mine;
port în inimă frumuseți vlăscene
și pe buze aromele de pâine.

Sunt poetul câmpiei dunărene
și holdele îmi strâng fericirea;
port galbenul lor prin gene
și-n sânge îmi păstrez iubirea.

Sunt poetul câmpiei dunărene,
rodul acestor lanuri de aur;
în inimă port frumuseți vlăscene
și în suflet un imens tezaur.

CÂNTEC

Bustul tău
e mândru soare,
și tăceri
și chiar uimiri;
e mireasmă
amețitoare,
un oftat...
nedumeriri.

Ieși în prag
și iscodește,
lasă-mă
să te sărut;
toată lumea
te dorește
eu rămân
un surdo-mut.

Bustul tău
e mândru soare,
toată lumea
te dorește;
e mireasmă
amețitoare,
e ceva
ce nu sfârșește.

ANI MULÞI, BÃTRÂNEÞE

Nu mi-e teamă
de tine bătrânețe!
cu brațele întinse
eu te primesc;
vârsta mea de aur
a țâșnit din tinerețe,
și a strâns înțelepciune
și noblețe.

Bătrânețea!
rodul izbânzilor semețe,
ești norocul meu
și te iubesc;
nu mi-e rușine
de tine bătrânețe!
cu lacrimi în suflet,
eu te primesc.

Nicicând
n-o să-mi mai pleci,
frumoasa mea
bătrânețe;
te voi cânta mereu
în versuri,
pline de miresme
și acuratețe.


ATÂT DE MULT...

Atât de mult îmi placi,
că am uitat de mine,
nici nu mai știu ce fac
și voi muri, de-atâta bine;

A inimii bătaie,
cu greu se mai abține,
atât de mult îmi placi,
că am uitat de mine.

Sunt, totuși, tulburat
și însetat de tine,
mereu, privirile tale
converg duios spre mine;

și-atât de mult îmi placi,
mă simt atât de bine,
că nu mai știu ce fac-
uscată-i inima, în mine.


CÂMPIA VISEAZÃ...

De multe zile,
nu mai ninge la mine-n Vlașca,
câmpia visează aiurea
acel cojoc moale;
De mâine poate viscoli,
spunea și nevasta-
de multe zile,
nu mai ninge la mine-n Vlașca.

Erau, cândva,
troiene cât casa și bașca,
sălbăticiuni ieșieau
din păduri agale;
De multe zile
este numai frig în Vlasca,
doar câmpia visează
acel cojoc moale.


CE MULT...

Ce mult te iubesc,
ce mult!
Întotdeauna ți-am spus,
întotdeauna,

mi-e sete de tine,
încă de mult,
ce mult te iubesc,
ce mult!

Ascult cum bate inima,
ascult,
s-au scuturat pomii în mine,
într-una,

ce mult se umple aerul cu șoapte,
ce mult,
întotdeuna ți-am spus,
întotdeauna.

George PENA