începe să ningă peste clujul înalt
pe mașini, pe blocuri, pe-asfalt
sub cerul întors către noi
trec oamenii doi câte doi
să vadă zăpada
cum acoperă strada
să o vadă căzând
în cercuri imense sau poate dansând

lumina se face mai mică, mai mică, mai mică
se duce să nu o vedem cum îi tremură ochii de frică
își scutură norii poverile grele și vechi
iar oamenii vin și se duc tot perechi

pe blocuri, pe-asfalt, pe mașini
pe casele mari și, la fel, pe grădini
începe să ningă odată cu noaptea bătrână
cu fulgii mărunți adunați într-o mână
îngheață orașul cu străzile lui încâlcite
îngheață copacii și crengile lor adormite.
ce iarnă cumplită! ce munți de zăpadă!
câți oameni grăbiți au venit să o vadă!

…

și ce dacă pământul plânge încet sub asfalt ?
că ninge, tot ninge pe clujul inalt