Niciodată atât de aproape
Cât să se împace umbrele
Nicicând într-o singură umbră
Ce știu se repetă
Ce vreau își arată aripa de lut
Nemasurabilă planta cu care
Aidoma-s facută
Ca și cum m-aș fi rupt
Ostenită de seve
În cumpăna pașilor, ruginitul tumult
Vântul vindecă oxigenul
Obosit de freamătul nării
Încărunțite melancolii
Până la strâmta facere a cuvântului,
Riduri, emisiuni perimate-n oglinzi
Semne de șoc ale pielii la frig
Inerții scuturate-n răgazul
De-a citi cu nesaț și prostește-n
Grimasa singurătății vecinului
Cât poate să-i fie de frică
Umeri de piatră apasă făptura
suavă a câmpului, grâul
Pâine care te caută
Arma cu care mă știu
Dacă lupt
Tema principală a dragostei (cum se vede)
Mai face o gaură-n frunte
Nici pe mine, nici pe tine nu te înduplec
Tu, numai du-te...