aidoma ei aș fi scris despre luna în care
bălăcăream câte o singură întâmplare câte
o intransigență a vieții luate de-a gata în pumn la
un moment dat la masa oarecum zilnică la
picnicul din pat
îmbrobodit în cuverturile spălate de umbra nu duminica nu
doar săptămâna avem dezlegare la curățare la
debarasat gunoaiele de pe noi
duminica numai impuritățile interioare le ferim de noroi
și de alte gânduri ascunse printre interioare
aidoma ei fiecare ar fi intersectat o respirație pe foaia hârtiei
dar foaia s-a metamorfozat e luminoasă și rece
timpul nu-i mai expiră ziua nu se mai întâmplă neașteptat
totul poate fi retractat și din pat
picnicul se mută în goana mașinii
pe blog
bălăcăreala e un reality-show regizat
unde-ai mai rătăcit unde-ai
mai îngropat farafastâcurile ziselor preumblate-ntre o dușcă și alta prin crâșme
aidoma zilei de azi bicicleta se sprijină ignora(n)tă de zidul din spate
cu plimbările resemnate între două doze de amintiri dinspre care
pierdem poate lunar câte-o zi și-o-ntâmplare