Eu am văzut o toamnă tristă,
O toamnă care plangea
Cu lacrimi de frunze.
Erau lacrimi de aramă
Și copacii sunt ca niște ochi:
Verzi sau căprui,
Dar sunt larg deschiși
Și privesc numai spre cer.
Acolo,intâlnesc privirea altor ochi,
Sunt miile de ochi ai universului.
Numai copacii nu mai au acum ochi,
Au plâns si au tot plâns
Pană au rămas orbi.