Nu pot să uit.
Era o vreme
când o chitară veche și prost acordată
ținea loc de Bach
fredona recviemul iubirii noastre spre stupoarea lui Mozart
și ți-l făcea pe Floyd să crape de fiere
Era o vreme când florile nu-ți aduceau plăcere iar inelele te făceau mai urâtă

Luam troleibuzul de la Universitate
(91 o fi rămas oare pe aceeași rută)
Citeam cărți vechi
aveam relații la buchinist
Eram sinceri cum numai Ion și Pământul au fost în dragostea lor romanțată

în mijlocul garsonierei din Dristor
eu eram alchimist iar tu, ogorul
până să pleci cu tigaia și cu televizorul
(îți mai aduci aminte
ai dus cu tine și cârligele de rufe)
Eram tinerii lumii.
Și ascultam Bach.