unde te-au purtat pe tine
brațele descărnate ale poeziei,
eu voi ajunge cândva,
poate.
- hei, geniule!
dar ție nu-ți place vorba asta moale,
aproape o insultă,
așa că te voi chema simplu ca într-un catren:
- așteaptă-mă!
când parcurile îngenunchează sub talpa domoală a toamnei
și aripi lungi, albe, se ridică din întunecimi comuniste,
le voi spune tuturor:
- priviți!
iar plânge peste noi nichita.