Nu mai glumesc vreodată cu-o femeie,
Spunându-i „te iubesc”, etcetera,
Că am avut cândva proasta idee
Și multe am avut a îndura;

Că din această glumă, vinovată,
Călcâiele ni s-au aprins, sublim,
Ne detașaserăm de lumea toată,
Eram aproape să păcătuim...

Dar tare m-am ținut și bine-mi pare,
De gheaț-am fost, din ce în ce mai des;
Mă tem că am rănit-o foarte tare
Și din iubire, praful s-a ales!