Albe îmi sunt cuvintele,
Negre îmi sunt gândurile,
Inexistente-mi sunt visurile,
Creând cimitirul speranțelor mele.

Pe aripile tale de gheață,
Mi-am lăsat purtată a mea viață,
Zilnic, îmi serveai putredă indiferență,
Ușor mă transformai în paiață
Și chiar când mi-ai sugrumat ultima speranță,
Eu eram tot a ta iubită hipnotizată,
Pe valul iluziilor purtată.

Ai fost ca un amor căutat
Odată găsit, te-am păstrat,
Secretul inimii mele...te-am venerat!
Astfel, eu de mine am uitat,
Deși, recunosc, nu mi-a păsat!

Cu o privire m-ai orbit,
Pe alt drum am pornit
Ce cu venin a fost stropit
Din gheața inimii tale topit.

Oricum, e sigur, m-ai chinuit,
M-ai jignit, m-ai umilit,
Însă niciodată nu mai oprit,
Mereu am scris ce m-a lovit...

Și o ultimă concluzie,
Eu rime...
Tu mârlănie..
Ce mai, fiecare cu ce știe!