Azi îmi căutam sufletul
Prin cărări uitate
ascunse sub frunze putrede.

Căutam chei spre oglinzi de ape,
ce se zbat în piept
și mă fac să răsuflu greu.

Jalnic avânt,
încătușat de certitudinea că sunt,
De ințelegerea putrefacției...

Noroiul mă inspiră să uit,
Strecurat în fiece neuron
Mă închide în bâlci de păcat.

Dar am ințeles,
ce a fost pierdut într-un departe,
Îngropat în vise șterse -

Narcișii nu înfloresc în azil...
E greu să plângi, mai bine închizi ochii
În spasme de râset isteric.

Dar nu putem fugi
Și te țin strâns de mână,
Suntem doi și unul,
Într-o Uriașă casă de nebuni.