s-a așezat lângă mine
roșu fosforescent
apoi s-a ridicat desigur
în sus ozeneul meu ozeneul meu
îmi ziceam în sinea mea
îmi venea să mă aplaud în gând
până mi-am dat seama
nu aveam și nimeni
camera n-o să mă creadă
telefonul murise
tristă viață tristă tristă murmuram

du-te i-am zis
și s-a dus

când ne-o fi mai rău să ne fie așa de
în râuri de bere fericiți
unul peste altul
unul în altul
edilul a ridicat
cupa „declar aici și acum că
noi cetățenii ultimei frontiere
[nu se mai înțelege]”
„uraaaa!
uraaaaaa!”
ne mișcam din toate alea cu
blitzurile nu prea moi

ozeneul meu ozeneul meu
sfârâiam

arată bine
zise unu’