Îmbăieri și fugi de zei

Linii-n delte
și reliefuri pe cer
ne intră în trupuri prin liceu
imediat după 1990

Ofrande-n spice și volburi
luau zeii în picioare
călcând pe rouă
urcând acrobatic
Parnassós, Smólikas
și Mitikás-ul din Olimp
înapoi
spre istoricii lor zori

Urcăm și noi adolescenții
gratiile de tufe ale stepei
cu spițele și lanțurile la picior
lăsând în dreapta și în stânga
balcoanele lipite de pământ –
dervișii munți (Dealurile Dobrogei) –
asiaticele-n trup coborâri
ale febrei după călă(to)rie

Bicicleta mă cocoșează
cu drumul ce m-a transportat
spre alte îndinderi de miraje
când după câmpuri verzi rotate
se arată Valea Agighiol…

Alcătuim un grup de cinci colegi
magnifici până pe la Sabangia
și facem prima baie-n Razim
deși-i recele timp de 1 Mai
pe la cinsprezece ani
iar Alex sau Florin Cârnaț se-ncumetă
să se scalde încă din martie și-n zagănele
dintre Pătlăgeanca și Tudor Vladimirescu
să-și facă haz de vremea postdecembristă.

Mai suntem eu, subsemnatul,
colegii Oake (Liviu Olteanu) și Manu.

(Nu au mers cu biclele atunci
nici Hânsea, Dumi’, Constantin,
dar au avut tot timpul
s-o facă-n alte dăți.)

Soiul rău de om
ieșit de prin pârlogi
trebuia de la juma’ de kilometru ocolit
când treceam pe lângă vii
spre satul Victoria și Malcoci
venind ca dervișii
din Sudul Isarlâk-Agighiol.